Prim-ministrul Pavel Filip a avut joi o întrevedere cu echipa de experți ai Fondului Monetar Internațional (FMI), condusă de Ruben Atoyan, care şi-a încheiat vizita în Republica Moldova. În urma evaluării situației macroeconomice , a sectorului financiar-bancar, dar și a politicilor bugetar-fiscale, experții au venit cu o serie de recomandări. Astfel, în următoarea perioadă, autoritățile își vor concentra eforturile asupra...
Merele din Republica Moldova vor fi exportate pe una dintre cele mai mari piețe din lume – cea a Indiei. Partea indiană a stabilit cerințele fitosanitare de import, iar în timpul apropiat urmează a fi identificat exportatorul din Republica Moldova și importatorul din India, pentru a organiza exportul primului lot – probă. De asemenea, în curând, merele din Republica Moldova...
Porcii din localitățile afectate de pesta porcină africană vor fi sacrificați, iar proprietarii animalelor - despăgubiți. Totodată, perioada de vânat a mistreților va fi extinsă pe tot parcursul anului. Situația complicată privind răspândirea pestei porcine africane pe teritoriul Republicii Moldova a fost examinată miercuri în ședința Comisiei pentru Situații Excepționale, convocată de prim-ministrul Pavel Filip. Premierul s-a arătat îngrijorat de...
Gările și stațiile auto din Republica Moldova vor dispune de o infrastructură modernă, iar calitatea deservirii pasagerilor va crește. Cele 30 de filiale a Î.S. „Gările și Stațiile Auto” vor fi renovate în cel puțin 3 ani, în baza unui parteneriat public-privat. O hotărâre privind obiectivele, condițiile parteneriatului, precum și cerințele generale ce țin de selectarea partenerului privat, au...
Subvenții în avans: 38 de cereri, 19 milioane de lei pentru tineri și femei care inițiază  afaceri în agricultură în Republica Moldova. 38 de cereri au fost deja depuse pentru acordarea subvențiilor în avans tinerilor și femeilor, care vor să-și lanseze o afacere în agricultură. Dosarele pentru subvenții în avans sunt în valoare de 19 milioane de lei, iar pentru...
Misiunea FMI și-a început vizita în Republica Moldova. Echipa de experți va evalua situația macroeconomică și politicile bugetar-fiscale. Prim - ministrul Pavel Filip a avut o întrevedere cu echipa de experți a FMI, condusă de Ruben Atoyan, care și-a început vizita de lucru în Republica Moldova. Premierul l-a felicitat pe Ruben Atoyan cu ocazia preluării dosarului țării noastre și a...
Managementul Agenției „Apele Moldovei” și situația deplorabilă din sectorul public de irigare au fost dur criticate de premierul Pavel Filip. În cadrul unui unei ședințe de lucru, a fost prezentat un material video privind situația dezastruoasă la Stația Tehnică de Irigare Cărpineni din raionul Hâncești. Din 2014 aceasta este nefuncțională. Cu toate acestea, aici sunt 11 angajați, iar datoriile...
Preluarea Vestmoldtransgaz de către SNTGN Transgaz a fost finalizată, documentele tranzacției fiind semnate de către autoritățile din Republica Moldova și reprezentanți ai Eurotransgaz, societatea subsidiară a Transgaz în Republica Moldova. “Preluarea Vestmoldtransgaz a fost o etapă importantă și pentru Transgaz și pentru Ministerul Economiei. Îl felicit pe Directorul General Ion Sterian și întreaga sa echipă și adresez călduroase mulțumiri...
Marţi, 11.09.2018, începând cu ora 10.00, la sediul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Iaşi din municipiul Iaşi, str. Anastasie PANU nr. 26, în sala de şedinţe de la etajul 1, contribuabilii persoane fizice si juridice vor primi clarificări şi îndrumări referitoare la următoarele aspecte fiscale: Reglementări fiscale privind aparatele de marcat electronice fiscale; Modalităţi de stingere a obligaţiilor...
Ministerul Finanțelor de la Chișinău a inițiat un concurs pentru selectarea reprezentanților mediului academic specializat în audit și mediul de afaceri. Condițiile privind participarea la concurs se găsesc prezentate pe site-ul oficial al ministerului. Concursul este inițiat în vederea asigurării procesului de constituire a Comitetului de supraveghere a auditului, conform prevederilor pct. 7 al Hotărârii Guvernului nr. 807/2018, se...