Prim-ministrul Pavel Filip a avut o întrevedere cu ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță. Oficialii au discutat despre proiectele comune în derulare, dar și despre cele care urmează a fi implementate.

Printre proiectele bilaterale de interes major au fost evidențiate – construcția gazoductului Ungheni-Chișinău, interconexiunea rețelelor electrice, dezvoltarea infrastructuri și eliminarea tarifelor la roaming dintre cele două state.

În context, premierul a menționat că implementarea proiectelor agreate de Guvernele de la Chișinău și București și incluse în Foaia de Parcurs va dinamiza și mai mult dialogul bilateral.

Totodată, Pavel Filip a spus că Republica Moldova mizează în continuare pe susținerea României, inclusiv pe perioada deținerii Președinției la Consiliul Uniunii Europene.

Ambasadorul Daniel Ioniță a declarat că România va susține în continuare drumul  european al Republicii Moldova, care este un partener strategic și un prieten de nădejde.

 

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here