Ziua Internațională a Romilor, la Chișinău

Date:

Share post:

Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, a participat luni, 8 aprilie 2019, în calitate de invitat special, la manifestările organizate la Casa Naționalităților din Chișinău, de către Agenția Relații Interetnice, cu prilejul Zilei Internaționale a Romilor, se arată într-un anunț informativ.

În discursul rostit cu acest prilej, Ambasadorul Daniel Ioniță a declarat: Este important să cunoaștem, să înţelegem și să ocrotim tradiţiile, valorile și aspiraţiile tuturor, inclusiv ale comunităţilor rome. Doar în acest mod putem identifica acele soluţii care contribuie concret la incluziunea socială, prezervând, în acelaşi timp, identitatea culturală. Pentru România incluziunea persoanelor aparținând minorității rome continuă să reprezinte o prioritate, pe care o urmărim atât în plan național, cât și în context multilateral. (…)  Prin Pilonul „Europa valorilor comune”, România dorește să stimuleze solidaritatea  și coeziunea Uniunii Europene, prin promovarea politicilor privind combaterea discriminării, egalitatea de șanse și tratamentul egal pentru femei și bărbați, precum și prin creșterea implicării cetățenilor, și în special a tinerilor, în dezbaterile europene. În ceea ce privește persoanele aparținând minorității rome, trebuie să menționez ”Conferința la nivel înalt privind Cadrul UE al Strategiilor Naționale pentru Integrarea Romilor”, un amplu eveniment organizat în contextul PRES RO, la București, în perioada 4-5 martie 2019.”

Totodată, oficialul român a precizat că Parteneriatul Strategic pentru susținerea parcursului european al Republicii Moldova rămâne documentul programatic de acțiune al României se arată în același comunicat transmis spre difuzare redacției noastre.

Rămânem consecvenți principiului nostru, și anume acela că proiectele derulate de România în Republica Moldova au fost, sunt și vor fi destinate tuturor cetățenilor Republicii Moldova indiferent de etnie, confesiune religioasă, limba vorbită sau zona geografică în care aceștia locuiesc. Acesta este un principiu incluziv de care pot beneficia și cetățenii Republicii Moldova de etnie roma, prin implementarea pe deplin a standardelor europene în viața lor de zi cu zi, a afirmat Ambasadorul Ioniță.

Evenimentul a cuprins și inaugurarea unei expoziții de reproduceri ale lucrărilor plastice aparținând pictorului N. Bessonov.

Foto: Ambasada României în Republica Moldova

 

spot_img

Articole asemănătoare

Exclusiv: Câteva dintre cele mai singure investiții pentru viitor

Exclusiv: Câteva dintre cele mai singure investiții pentru viitor. Care sunt acestea, în celel ce urmează.

Eveniment: Vernisaj expoziția Spirala Naturii

Eveniment: Vernisaj expoziția Spirala Naturii. Unde? Când și despre ce este vorba mai exact, în cele ce urmează.

Invitație fascinantă: XXL TARANTULA EXPO

Invitație fascinantă: XXL TARANTULA EXPO. Mai multe informații despre acest minunat eveniment expozițional, în cele ce urmează.

Nou: Sesiunea de achiziții de artă contemporană 2024. Unde? Cine poate participa?

Nou: Sesiunea de achiziții de artă contemporană 2024. Unde? Cine poate participa? La aceaste întrebări, răspundem în cele ce urmează.