Cine sunt tinerii „Super Eroi” din Moldova

Date:

Share post:

Vineri, 15 februarie, în cadrul unei gale fastuoase, care a avut loc în incinta Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău, 21 de tineri și tinere din țară au primit titluri de Super Erou al Moldovei, oferit pentru merite deosebite în domeniile în care activează.

Invitați ai evenimentului au fost peste 400 de tineri remarcabili din țară, cu succese evidente în diverse domenii de activitate. Aceștia au avut parte de un program cu multe surprize, dar și de un recital excepțional susținut de Moldovan National Youth Orchestra.

La cea de-a treia ediție a Galei Super Eroilor 2019 au fost înaintate peste o mie de nominalizări la cele 20 de categorii, iar o comisie de evaluare a candidaților a selectat foarte minuțios câștigătorii.

„Noi încercăm să creăm niște exemple demne de urmat pentru alții ca noi, dar care stau la dubii: se merită de rămas acasă sau nu. Gala reprezintă un eveniment care a pornit de la o idee simplă – cea de a descoperi cei mai buni tineri, de a-i premia, de a-i susține să facă lucruri mari pentru țara în care trăim și foarte important, de a-i motiva pe alți tineri să contribuie la societatea noastră”, a declarat organizatorul evenimentului, Artiom Ursoi.

„Un eveniment la care am muncit cu foarte mult spor și foarte multă dragoste ca să identificăm, să-i premiem, să-i încurajăm în continuare să facă lucruri mărețe și să le creăm toate condițiile pentru ca ei să contribuie la dezvoltarea acestei țări. Cei 21 de tineri care au primit titlul de Super Erou sunt tineri care s-au dedicat întru totul profesiei lor, au rezultate remarcabile și au devenit exemple pentru alți tineri de a face ceva acasă”, a punctat Sergiu Bulat, unul dintre organizatori.

Printre cei care au înmânat premiile s-au numărat renumitul compozitor Eugen Doga, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, actorul și regizorul Petru Hadârcă, fostul fotbalist internațional moldovean Radu Rebeja, pictorul de talie internațională Iurie Matei, vloggerul Valeriu Rascu și alții.

Iată cine sunt câștigătorii:

Dans – Mihail Trofimov

Voluntariat – Esperanța Bouroș

Muzică – Adriano Marian

Producție video – Ștefan Nahaba

Fotografie – Vlad Andreev

Actorie – Eugen Nicov

Literatură – Vitali Cipileaga

Arte Plastice – Pavel Obreja

Design Vestimentar – Violeta Basoc

Cei din internet – Dragoș Munteanu

Promovarea Modului Sănătos de viață – Ina Cîșlaru

Antreprenoriat – Vasile Uricu

Educație  – Natalia Țurcan

Start Up – Radu Țăruș

Administrație publică – Ion Veste

Medicină – Andrei Grib

Inginerie – Adrian Vlas

Sport – Nadejda Canțîr

Ambasador al tinerilor – Slavic Șaramet

Jurnalism – Gheorghe Gonța

Dezvoltarea sectorului beauty – Elena Cîrpa

Evenimentul a fost organizat de Centrul Internațional AntiDrog și Centrul Național al Tineretului iYoung.

Gala Super Heroes of Moldova a apărut din necesitatea evidențierii eroilor societății noastre, în special a tinerilor care au reușit prin forțele proprii să se remarce acasă și peste hotare, aducând rezultate unice, deosebite, care merită cunoscute și apreciate.

spot_img

Articole asemănătoare

Iată ce vor primi peste 10 mii de pensionari ieșeni cu ocazia Sărbătorilor de Paști

Iată ce vor primi peste 10 mii de pensionari ieșeni cu ocazia Sărbătorilor de Paști. Aceasta este tema subiectului de azi, la Infoanunț

Cine a participat la Târgul de cariere organizat de Centrul de Excelență în Economie și Finanțe și Ministerul Educației și Cercetării. Foto

Cine a participat la Târgul de cariere organizat de Centrul de Excelență în Economie și Finanțe și Ministerul Educației și Cercetării. 

Invitație lansare de carte, o analiză fascinantă. Autor dr. Ligia Cristea

Invitație lansare de carte, o analiză fascinantă. Autor dr. Ligia Cristea. Unde și când va avea loc acest eveniment, în cele ce urmează.

Numărătoarea inversă a început: 3 zile până la Semimaraton Iași 2024. Galerie foto inclusiv traseu și premii

Numărătoarea inversă a început: 3 zile până la Semimaraton Iași 2024. Acesta este subiectul articolul de azi, la Infoanunț.