Noul Ambasador al Americii, E.S. Dereck J. Hogan în vizită la MAI

Date:

Share post:

Este prima întâlnire a oficialilor, astfel, aceștia au trecut în revistă cele mai importante proiecte comune ale MAI cu Ambasada SUA, realizările obținute de Ministerul de Interne și structurile sale datorită sprijinului partenerilor americani, care pe parcursul anilor au dovedit că cooperarea este una eficientă atunci când tot efortul este focusat pe interesul cetățenilor, dar și despre planurile de viitor.

Astfel, ministrul Alexandru Jizdan a dat asigurări că MAI rămâne un partener fidel Ambasadei SUA, iar reformele care au loc sunt un motiv de a intensifica relațiile bilaterale existente în așa fel, încât oamenii din Republica Moldova să poată simți eficiența acțiunilor realizate de autorități.

„Avem nevoie de suportul Ambasadei SUA în continuare, pentru că numai așa vom duce la bun sfârșit proiectele inițiate, dar și vom identifica noi oportunități de dezvoltare. Experiența pe care o avem ne arată că SUA este un partener de încredere, iar rezultatele obținute în diferite domenii de activitate ne fac încrezători în colaborarea noastră”, a spus Alexandru Jizdan.

La rândul său, noul Ambasador E.S. Dereck J. Hogan și-a exprimat deschiderea pentru o comunicare transparentă în relația bilaterală cu MAI și interesul de a se implica în proiectele comune, care vor aduce beneficii Republicii Moldova.

„Ministerul Afacerilor Interne joacă un rol important în reforma țării și tocmai de asta, ne propunem să intensificăm comunicarea noastră și să continuăm proiectele comune. Interesele noastre trebuie să coincidă și să fie focusate pe oameni. Ne propunem să identificăm împreună domeniile prioritare de colaborare și să vă susținem acolo unde este necesitate”, a menționat Ambasadorul SUA în Republica Moldova.

Totodată, părțile au vorbit despre colaborarea MAI cu anumite componente ale Ambasadei, pe segmente precum: combaterea traficului de persoane, crimele cibernetice și situațiile de risc. Nu în ultimul rând, au fost abordate subiecte cu privire la conceptul Poliției Comunitare și implementarea acestuia, dar și pe marginea proiectului patrulării pe biciclete al IGP.

Foto: MAI 

 

 

spot_img

Articole asemănătoare

Cum ar fi să trăim o stare de bine permanentă ? O soluție …

Cum ar fi să trăim o stare de bine permanentă ? O soluție ... Sunteți invitați sâmbăta 27 APRILIE...

Una dintre cele mai importante competiții de bridge din Europa are loc la … Foto

Una dintre cele mai importante competitii de bridge din Europa are loc la .... Pentru a afla unde citim în continuare informațiile de azi, la Infoanunț. 

Noul tren Metropolis produs de Alstom Transport SA a sosit la Depoul …

Noul tren Metropolis produs de Alstom Transport SA a sosit la Depoul ... Pentru a afla mai multe amănunte în acest sens, citim articolul care urmează.

Exclusiv: Câteva dintre cele mai singure investiții pentru viitor

Exclusiv: Câteva dintre cele mai singure investiții pentru viitor. Care sunt acestea, în textul pe care îl redăm în continuare la Infoanunț.