Salarii majorate pentru bugetarii din Republica Moldova

Date:

Share post:

Începând cu 1 decembrie curent, Guvernul va majora salariile pentru bugetarii din domeniile educaţiei, sănătății, asistenţei sociale şi pentru autorităţile publice locale.

Reforma salarizării vine sa rezolve mai multe probleme din sectorul public. Aceasta  nu este o lege simplă despre majorare de salariu – este o lege care vine să facă ordine în sistemul de salarizare bugetar. Până acum am avut legi separate pentru diferite structuri și nu exista echitate. Acum avem o lege unitară, care va elimina haosul din sistemul salarial”, a declarat premierul Pavel Filip.

Șeful Executivului de la Chișinău a subliniat că noul sistem va fi unul mai simplu și va garanta majorări anuale. „În urma implementării acestei legi nimeni nu va avea de pierdut nici un leu. Cu toții își vor păstra cel puțin veniturile care sunt astăzi”, a adăugat premierul.

În același timp, în urma implementării reformei nimeni din populația aptă de muncă nu va mai avea un salariu mai mic de minimul de existență de 2000 de lei. De asemenea, diferența dintre prima scară de salarizare și ultima va fi de doar 15 trepte și nu 33 cum a fost până în prezent.

Reforma va impulsiona și creșterile salariale în domeniul medicinii – dacă până acum un asistent medical primea în mediu 2806 lei, în urma reformei, acesta va avea lunar 5.220 de lei. De asemenea, efectul creșterii salariilor îl vor simți cei din învățământul preuniversitar. Spre exemplu, salariul mediu al dădacelor va crește cu 109%  – de la 1.454 până la 3.042 lei, iar peste 8 mii de persoane, care activează ca ajutor de educator, vor beneficia de o creștere salarială de aproape 90%.

Autor: Sofia Filip
Foto:Pixabay.com
spot_img

Articole asemănătoare

Cum ar fi să trăim o stare de bine permanentă ? O soluție …

Cum ar fi să trăim o stare de bine permanentă ? O soluție ... Sunteți invitați sâmbăta 27 APRILIE...

Una dintre cele mai importante competiții de bridge din Europa are loc la … Foto

Una dintre cele mai importante competitii de bridge din Europa are loc la .... Pentru a afla unde citim în continuare informațiile de azi, la Infoanunț. 

Noul tren Metropolis produs de Alstom Transport SA a sosit la Depoul …

Noul tren Metropolis produs de Alstom Transport SA a sosit la Depoul ... Pentru a afla mai multe amănunte în acest sens, citim articolul care urmează.

Exclusiv: Câteva dintre cele mai singure investiții pentru viitor

Exclusiv: Câteva dintre cele mai singure investiții pentru viitor. Care sunt acestea, în textul pe care îl redăm în continuare la Infoanunț.