Se majorează alocațiile pentru tinerii pedagogi

Date:

Share post:

Tinerii specialiști angajați prin repartizare de către minister în instituțiile de învățământ din Republica Moldova, vor primi alocații majorate în primii trei ani de activitate. Executivul a aprobat hotărârea care vine să motiveze tinerii specialiști din sistemul educațional să lucreze în școli.

Noi trebuie să avem o abordare sistemică să fim siguri că am creat un sistem eficient în educație și eu vă asigur că atunci vom găsi și banii necesari”, a menționat premierul Pavel Filip.

Pentru absolvenții facultăților pedagogice din instituțiile de învățământ superior, alocația va crește de la 45 la 120 de mii de lei. Specialiștii nu își vor mai primi banii în tranșe, cum era anterior, ci vor avea o indemnizație în valoare de 40 mii de lei anual. Suma va fi achitată în termen de o lună de la data angajării în funcţie, la expirarea unui an de activitate în funcţie și la expirarea a 3 ani de activitate în funcţie.

De asemenea, vor crește și indemnizațiile pentru absolvenții învățământului profesional tehnic postsecundar. Aceștia vor primi  96 de mii de lei în primii 3 ani de activitate, cu 60 de mii de lei mai mult, decât în prezent. Anual, tinerii specialiști vor ridica câte 32 de mii de lei.

Prin consolidarea sistemului de facilități pentru tinerii specialiști din domeniul pedagogic, Guvernul dorește să asigure instituțiile de învățământ cu numărul necesar de cadre didactice. În anul de studii 2018 – 2019, sunt circa 2.000 de posturi vacante în instituțiile de învățământ.

Autor: Sofia Filip
Foto: Pixabay.com
spot_img

Articole asemănătoare

Exclusiv: Câteva dintre cele mai singure investiții pentru viitor

Exclusiv: Câteva dintre cele mai singure investiții pentru viitor. Care sunt acestea, în celel ce urmează.

Eveniment: Vernisaj expoziția Spirala Naturii

Eveniment: Vernisaj expoziția Spirala Naturii. Unde? Când și despre ce este vorba mai exact, în cele ce urmează.

Invitație fascinantă: XXL TARANTULA EXPO

Invitație fascinantă: XXL TARANTULA EXPO. Mai multe informații despre acest minunat eveniment expozițional, în cele ce urmează.

Nou: Sesiunea de achiziții de artă contemporană 2024. Unde? Cine poate participa?

Nou: Sesiunea de achiziții de artă contemporană 2024. Unde? Cine poate participa? La aceaste întrebări, răspundem în cele ce urmează.