Leul moldovenesc va fi acceptat pentru operațiuni de schimb valutar și tranzacții bancare în România

Date:

Share post:

Grație conlucrării Băncii Naționale a Moldovei (BNM), cu cele două mai mari bănci licențiate din România, Banca Comercială Română și Banca Transilvania, leul moldovenesc va fi acceptat pentru operațiuni de schimb valutar și tranzacții bancare în România.

Proiectul complex și inovator este susținut de băncile centrale de pe ambele maluri ale Prutului cu scopul de a simplifica viața cetățenilor din Republica Moldova care studiază sau muncesc în România, precum și a călătorilor din ambele țări.

Potrivit unui comunicat, serviciul de schimb valutar MDL/RON va fi disponibil începând cu 1 octombrie 2018 la sucursalele și ghișeele din principalele orașe din România. Calendarul lansării și detalii suplimentare referitoare la noile servicii vor fi comunicate în mod separat de cele două bănci. Banca Comercială Română este acționar unic al Băncii Comerciale Române Chișinău S.A., iar Banca Transilvania este acționar majoritar, împreună cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), al BC „Victoriabank” S.A.

Amintim că, România este primul partener comercial al Republicii Moldova, cu o pondere de 26% în exporturile și 14% în importurile moldovenești în prima jumătate a anului. În domeniul turismului, România este a treia destinație a moldovenilor cu circa 15% din călătorii conform datelor pentru primele opt luni ale anului, iar cetățenii români au reprezentat 20% din toți turiștii care au vizitat Republica Moldova în aceeași perioadă, plasând România pe primul loc printre țările de origine ale vizitatorilor străini.

Acceptarea pe scară largă a leului moldovenesc pentru schimb valutar în afara granițelor Republicii Moldova este o premieră și reprezintă un pas suplimentar spre fortificarea credibilității și convertibilității monedei naționale.

                                                                                              Stelly Rusnac

Foto: BNM

spot_img

Articole asemănătoare

Iată ce s-a descoperit la trecerea frontierei. Foto

Iată ce s-a descoperit la trecerea frontierei. Imaginile vorbesc de la sine și le vedem în articolul de azi.

Ce aduce Iepurașul de sărbătorile pascale ? Câteva idei … Foto

Ce aduce Iepurașul de sărbătorile pascale ? La această întrebare vom răspunde cu câteva sugestii de cadouri potrivite pentru fiecare dintre noi, mari și mici.

Premieră: expoziția „Puterea leului. Istoria banilor în România”. Cine, unde și când?

Premieră: expoziția „Puterea leului. Istoria banilor în România”. Cine, unde și când? La aceste trei întrebări răspundem în cele ce urmează.

Drumul spre noua ta casă începe azi la Salonul Imobiliar de la …

Drumul spre noua ta casă începe azi la Salonul Imobiliar de la ... Pentru a afla răspunsul la întrebare, citim materialul care urmează, azi, la Infoanunț.