Chișinăul a încheiat sezonul estival al manifestărilor culturale prin Salonul Internațional de Carte Bookfest

Date:

Share post:

La sfârșitul lunii august, Chișinăul a încheiat sezonul estival al manifestărilor culturale prin Salonul Internațional de Carte Bookfest, aflat la cea de-a treia ediție în Republica Moldova.

Pe parcursul celor cinci zile, cele mai importante edituri din România și Republica Moldova și-au etalat edițiile tipărite, respectiv cele 50 de mii de volume, reunite în 60 de standuri individuale.

Vizitatorii au savurat din plin sărbătoarea cărții, prin participarea la evenimente literare, lansări de carte și lecturi, întâlniri cu scriitorii. Pe fața vizitatorilor se citea satisfacție și fericire, și aceasta deoarece, cărțile expuse au fost pentru toate gusturile și categoriile de vârste, la un prețuri pentru toate buzunarele.

Anul 2018, anul Centenarului, a adus publicului iubitor de carte multe edituri cu ediţii de istorie, cu dicţionare, cu colecţii de carte, care sunt menite să  readucă în actualitate opere uitate și personalităţi uitate.

,,Sunt pentru prima data la Chișinău. Iată în colecția noastră regăsiți o carte de actualitate ,,Să ocrotim planeta’’, ce poartă mesajul pentru protecția mediului, care se adresează copiilor de la 4 ani la 100 de ani. Este valabilă atât pentru copii, cât și adulți. Protecția mediului înseamnă protecția vieții, am ținut neapărat să transmit acest mesaj ca copii de mici să știe importanța protecției mediului înconjurător, reciclarea, curățenia tot ce este dat de la Dumnezeu să știm să prețuim. De asemenea, în semn de recunoștință pentru Dumnezeu, pentru că mi-a dat puterea să scriu aceste cărți pentru copii, am scris cele zece porunci sintetizate în versuri în cartea intitulată ,,Învățăminte pentru suflet’’. O carte pentru sufletul meu și pentru toți cititorii care vor să se apropie de Dumnezeu valabilă pentru toate religiile”, a declarat, pentru Info Anunț, Victoria Furcoiu, deținătoarea colecției de cărți intitulată ,,Scrieri pentru copii de la bunica”, o colecție ce conține 10 titluri, tematici diferite,  deosebit de valoroase, destinate  domeniului educativ. Printre cărțile domniei sale se numără – Ghicitori pentru copii, Povești nemuritoare în versuri, Povești din curtea bunicii, Sfaturi educative , deprinderi sănătoase şi bune maniere pentru copii şi Alfabetul vesel,Fabule, Învățăm să măsurăm timpul.

Mai nou, la această expoziție literară au fost puse în vânzare cele cinci volume ale cărților  după care s-a filmat renumitul serial Games of  Thrones .

La târg, pe lângă cărți, reprezentanții din România au venit și cu un set de jocuri de logică deosebit de educative pentru copii.

Importanța lecturii este evidentă și mereu actuală. Dacă vom ști să trezim interesul publicului pentru citit, dacă vom îndruma, verifica și stimula în acest scop, vom crește generații care vor simți o „sete” permanentă pentru citit, pentru cunoaștere, pentru lărgirea orizontului lor cultural, ceea ce se va răsfrânge pozitiv asupra întregii societăți.

Amintim că evenimentul a fost organizat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării din Republica Moldova, în parteneriat cu Ministerul Culturii și Identității Naționale de la București, Institutul Cultural Român, Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni, Biblioteca Națională a Republicii Moldova, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, Uniunea Editorilor din Republica Moldova, Asociația Editorilor din România.

                                                                           Text și foto: Stelly Rusnac

 

 

spot_img

Articole asemănătoare

Cine reamintește despre obligația modificării orei ECC conform orei de vară până la 20 aprilie 2024

Cine reamintește despre obligația modificării orei ECC conform orei de vară până la 20 aprilie 2024. Acesta este subiectul pe care îl redăm în cele ce urmează.

Exclusiv: Ce înseamnă și cum ne trăim viața în noua paradigmă temporară

Exclusiv: Ce înseamnă și cum ne trăim viața în noua paradigmă temporară. Acesta este subiectul motivațional pentru acest weekend.

Atenție: O linie a căilor ferate din România este închisă 3 zile

Atenție: O linie a căilor ferate din România este închisă 3 zile. Despre ce este vorba mai exact în articolul care urmează azi, la Infoanunț.

Cadouri de la iepuraș de Paștele catolic! O listă inspirată

Cadouri de la iepuraș de Paștele catolic! Paștele este o perioada a reinnoirii si a sperantei si, totodata, momentul ideal pentru a face daruri inspirate, care sa aduca bucurie, sanatate si stare de bine.