Universitatea de Vest Timişoara (UVT) găzduiește cea de-a doua ediţii a Youth Elite, eveniment la care participă liceenii de elită, de clasa a XII-a, din România şi Republica Moldova.

Tinerii elevi olimpici participanţi în acest proiect sunt cei mai buni dintre cei buni. Au nevoie de sprijinul nostru şi de al partenerilor noştri din mediul socio-economic pentru a se dezvolta la potenţial maxim şi pentru a valorifica tot ceea ce au învăţat până în prezent. Atât orientarea în carieră, prin intermediul platformei YTM.ro, cât şi interacţiunea cu viitorii angajatori din Timişoara pot reduce semnificativ riscul ca elevii foarte buni din România să îşi rateze viitorul, pentru că nu au ales meseria potrivită“, a declarat rectorul UVT, Marilen Pirtea, cu prilejul lansării Youth Elite.

În proiect sunt cuprinşi 60 de elevi olimpici sau cu rezultate remarcabile, iar ediţia din acest an a Youth Elite a reuşit să crească substanţial, atât ca număr de elevi participanţi, cât şi ca activităţi şi parteneri, numărul acestora ajungând la 15 companii implicate.

Pe parcursul celor nouă zile ale proiectului, elevii au un program complex, vor face cunoştinţă cu Timişoara, se vor bucura de activităţi practice cu impact social, vor cunoaşte companii multinaţionale de renume, vor afla ce cariere li s-ar potrivi prin programe de orientare în carieră şi discuţii libere cu reprezentanţi din domeniile real, uman, arte, medicină sau economic.

La finalul acestei experienţe, elevii vor avea ocazia să-şi lase amprenta asupra oraşului, vor realiza mai multe proiecte cu impact pentru comunitate, după care vor putea participa la o licitaţie, unde îşi vor promova ideea.

Autor:Sofia Filip
Foto:Universitatea de Vest Timişoara

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here