UE va oferi peste 12 milioane de euro pentru susținerea creșterii economice în Republica Moldova

Date:

Share post:

Comisia Europeană va oferi peste 12 milioane de euro Republicii Moldova, pentru a sprijini dezvoltarea economică, îmbunătățirea condițiilor de activitate a mediului de afaceri și fortificarea capacităților în domeniul guvernanţei economice.

Executivul de la Chișinău a aprobat inițierea negocierilor asupra Acordului de finanţare dintre Guvernul Republicii Moldova şi Comisia Europeană cu privire la consolidarea potențialului de creștere al Republicii Moldova printr-un mediu economic transparent, eficient și competitiv.

Acordul prevede oferirea a 12 milioane de euro prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate, alte 250 mii de euro sunt prevăzute în cadrul Programului Anual de Acţiuni 2017 al UE. Banii vor fi utilizați pentru măsuri care vizează aplicarea echitabilă a legislaţiei comerciale, gestionarea eficientă a activelor statului şi a investiţiilor publice, consolidarea protecţiei drepturilor investitorilor, promovarea reformelor în supravegherea sectorului financiar.

De asemenea, Cabinetul de miniștri a aprobat inițierea negocierilor și semnarea unui acord dintre Republica Moldova și Comisia Europeană, care prevede alocarea a 5 milioane de euro pentru responsabilizarea cetăţenilor moldoveni. Domeniile care vor beneficia de suport sunt: societate civilă, buna guvernare, apă și sanitație, gestionarea deșeurilor și eficiență energetică.

Autor: Sofia Filip
Foto: Pixabay.com
spot_img

Articole asemănătoare

Semimaraton Iași 2024, ediție record. Inimile alergătorilor au bătut de peste … mii de ori pentru copiii aflați în dificultate

Semimaraton Iași 2024, ediție record. Inimile alergătorilor au bătut de peste ... mii de ori pentru copiii aflați în dificultate.

Coffee Summit, primul eveniment de profil organizat la Iași…

Coffee Summit, primul eveniment de profil organizat la Iași... Mai multe amănunte în cele ce urmează, azi, la Infoanunț.

Cum ar fi să trăim o stare de bine permanentă ? O soluție …

Cum ar fi să trăim o stare de bine permanentă ? O soluție ... Sunteți invitați sâmbăta 27 APRILIE...

Una dintre cele mai importante competiții de bridge din Europa are loc la … Foto

Una dintre cele mai importante competitii de bridge din Europa are loc la .... Pentru a afla unde citim în continuare informațiile de azi, la Infoanunț.