Stop migrației ilegale!

Date:

Share post:

Pe parcursul săptămânii precedente, acțiunile ofițerilor din cadrul Biroului migrație și azil (BMA) au fost îndreptate spre prevenirea și combaterea staționării ilegale a străinilor, cu scopul de a provoca interes reglementării legale a dreptului de ședere pe teritoriul Republicii Moldova.

Astfel, în perioada 08 – 14 iunie 2018, pe teritoriul Republicii Moldova ofițerii BMA au notificat mai multe evenimente, cu documentarea a 88 cazuri de încălcare a regulilor de ședere de către străini, după cum urmează:

  • 38 de străini au fost cercetați contravențional pentru încălcarea regulilor de ședere în Republica Moldova, iar 8 străini pentru încălcarea regulilor de plasare în câmpul muncii;
  • în privința a 18 străini au fost emise decizii de returnare și au fost obligați să părăsească teritoriul țării;
  • la 15 străini le-a fost revocat dreptul de ședere pe teritoriul țării;
  • 9 străini au primit interdicții de intrare în Republica Moldova.

Totodată, 2 străini au fost declarați persoane indezirabile pe teritoriul Republicii  Moldova pentru perioade de 15 ani, iar 2 străini au fost îndepărtați sub escortă de pe teritoriul Republicii Moldova.

BMA îndeamnă populația să sesizeze o aflare ilegală a străinilor pe teritoriul republicii Moldova la numerele de telefon:

Foto: www.dreamstime.com

 

 

 

 

spot_img

Articole asemănătoare

Iată ce vor primi peste 10 mii de pensionari ieșeni cu ocazia Sărbătorilor de Paști

Iată ce vor primi peste 10 mii de pensionari ieșeni cu ocazia Sărbătorilor de Paști. Aceasta este tema subiectului de azi, la Infoanunț

Cine a participat la Târgul de cariere organizat de Centrul de Excelență în Economie și Finanțe și Ministerul Educației și Cercetării. Foto

Cine a participat la Târgul de cariere organizat de Centrul de Excelență în Economie și Finanțe și Ministerul Educației și Cercetării. 

Invitație lansare de carte, o analiză fascinantă. Autor dr. Ligia Cristea

Invitație lansare de carte, o analiză fascinantă. Autor dr. Ligia Cristea. Unde și când va avea loc acest eveniment, în cele ce urmează.

Numărătoarea inversă a început: 3 zile până la Semimaraton Iași 2024. Galerie foto inclusiv traseu și premii

Numărătoarea inversă a început: 3 zile până la Semimaraton Iași 2024. Acesta este subiectul articolul de azi, la Infoanunț.