Republica Moldova este prezentă la Forumul Global pentru Remitenţe, Investiții şi Dezvoltare

Date:

Share post:

Experiența acumulată de către Republica Moldova (fiind unica ţară din Europa de Est invitată la Forum), în implementarea proiectelor în domeniul migraţiei şi dezvoltării, în cadrul Parteneriatului de Mobilitate RM-UE a fost prezentată de către secretarul de stat al MAE IE, Daniela Morari, în cadrul Forumului Global pentru Remitenţe, Investiții şi Dezvoltare (GFRID), care se desfăşoară în perioada 8-10 mai, la Kuala Lumpur, Malaysia.

Discuțiile ce au loc în perioada 8-10 mai a.c., la Kuala Lumpur, contribuie, în mod special, la finalizarea procesului de negocieri a Compactului Global pentru Migrație, precum şi la implementarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă şi a Agendei 2030 în domeniul migraţiei, se arată într-un comunicat MAE IE din Chișinău.

În cadrul primei sesiuni a GFRID, cu genericul “Oameni în mișcare şi servicii financiare inclusiv într-o economie globalizată”, secretarul de stat Daniela Morari – fiind unul din vorbitorii cheie, a relatat despre experienţa Republici Moldova în implementarea proiectelor şi iniţiativelor în domeniul migraţiei şi dezvoltării în cadrul Parteneriatului de Mobilitate RM-UE. În acest sens oficialul moldovean menţionat:“Colectarea datelor privind migrația, inclusiv remitențele, analiza cuprinzătoare și reflectarea acestora în procesul de ajustare a politicilor, initiative concrete de reducere a costurilor migrației și explorarea noilor oportunități inclusive de acces la instrumente financiare pentru toți migranții, rămân în continuare a fi principalele provocări, dar în același timp servesc și în calitate de soluții, în valorificarea potențialului remitențelor în dezvoltarea țărilor de origine și destinație, precum și beneficiilor directe pentru migranți și familiile acestora”.

Participarea la acest Forum serveşte drept platformă pentru schimbul de opinii, dar şi în vederea preluării celor mai bune practici, precum şi a lecțiilor învățate în vederea maximizării impactului migrației asupra dezvoltării, inclusiv prin intermediul remitenţelor şi investițiilor.

Autor: Ion Panfil

 

spot_img

Articole asemănătoare

Cei mai buni dermatologi s-au adunat la … Galerie foto

Cei mai buni dermatologi s-au adunat la ... Pentru a afla unde și mai multe amănunte despre acest minunat eveniment, citim informațiile în cele ce urmează.

Iepurașul de Paște vine cu surprize la Muzeul Fotbalului. Fotografii fascinante

Iepurașul de Paște vine cu surprize la Muzeul Fotbalului. Muzeul Fotbalului vă invită să petreceți sărbătorile într-un mod unic.

Care sunt cele mai relevante aspecte privind starea actuală a învățământului superior românesc. Foto

Care sunt cele mai relevante aspecte privind starea actuală a învățământului superior românesc. Despre aceasta vorbim pe larg în cele ce urmează.

Nou în Palas Campus. Noutatea o vedem în imaginile fascinante, azi, la Infoanunț

Nou în Palas Campus Iași. Noutatea o vedem în imaginile fascinante, azi, la Infoanunț. Pentru a afla în ce constă această noutate, citim articolul care urmează.