Ministrul Natalia Intotero: Limba română este patrimoniul comun al României şi Republicii Moldova

Date:

Share post:

Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, aflată într-o vizită de lucru în Republica Moldova, a avut joi întâlniri cu o serie de reprezentanţi ai administraţiei de la Chişinău, ai cultelor, dar şi cu membri ai autorităţilor locale, în cadrul cărora a reafirmat susţinerea Guvernului României pentru românii de dincolo de Prut.

Promovarea, dezvoltarea şi extinderea utilizării limbii române constituie principalul obiectiv asumat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni. Limba română este patrimoniul comun al României şi Republicii Moldova. Contăm pe sprijinul autorităţilor de la Chişinău pentru promovarea studierii limbii române în toate regiunile Republicii Moldova. Îmi exprim aprecierea pentru modul în care decurge colaborarea noastră în ce privesc stagiile de pregătire în România pentru profesorii din Republica Moldova, schimbul de burse pentru elevi şi studenţi, mobilităţile pentru studenţi“, a declarat ministrul Românii de Pretutindeni, în cadrul întâlnirii avute cu ministrul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Tineretului şi Sportului, Monica Babuc.

Oficialul român a participat apoi la lucrările celei de-a treia ediţii a Conferinţei “Patrimoniul cultural românesc – Centenar 2018”, organizat la Chişinău de Institutul “Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, dând asigurări în ce priveşte sprijinul Guvernului de la Bucureşti pentru reabilitarea unor importante obiective culturale din Republica Moldova.

Puteţi conta în continuare pe sprijinul acordat de România pentru reabilitarea de obiective majore în domeniul culturii, Guvernul român contribuind la renovarea unor secţii ale Muzeului Naţional de Artă, reabilitarea Sălii cu Orgă din Chişinău şi reconstrucţia Teatrului din Cahul, proiecte aflate în derulate în valoare de 2,8 milioane de euro“, a spus Natalia Intotero, în discursul din deschiderea conferinţei.

În cadrul întâlnirii cu viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Cristina Lesnic, Natalia Intotero a transmis un nou mesaj de susţinere a stabilităţii interne a Republicii Moldova, esenţială pentru asigurarea parcursului european, menţionând că exercitarea de către România a Preşedinţiei UE în primul semestru din 2019 ar putea reprezenta “o şansă unică pentru consolidarea parcursului european al Republicii Moldova şi marcarea unui proces ireversibil de apropiere a acesteia la comuniunea de valori şi prosperitate occidentale“.

Discuţiile demnitarului român cu şefa Biroului Relaţii cu Diaspora (BRD), Olga Coptu, s-au axat pe coordonarea politicilor comune privind diaspora, se mai arată în comunicat.

Agenda primei zile a vizitei a mai inclus o întâlnire cu Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, care s-a desfăşurat la mănăstirea “Sf. Apostol Andrei” din Durleşti, renovată prin intermediul finanţărilor oferite de Ministerul Românilor de Pretutindeni, prilej cu care Natalia Intotero a primit Crucea Mitropoliei Basarabiei.

Programul zilei s-a încheiat cu o întrevedere, în raionul Criuleni, cu preşedintele Uniunii Naţionale a Consiliilor Raionale din Republica Moldova, Veaceslav Burlac, precum şi cu primari şi cadre didactice din localităţile din raion.

Foto și text: Ion Panfil
spot_img

Articole asemănătoare

Iată ce s-a descoperit la trecerea frontierei. Foto

Iată ce s-a descoperit la trecerea frontierei. Imaginile vorbesc de la sine și le vedem în articolul de azi.

Ce aduce Iepurașul de sărbătorile pascale ? Câteva idei … Foto

Ce aduce Iepurașul de sărbătorile pascale ? La această întrebare vom răspunde cu câteva sugestii de cadouri potrivite pentru fiecare dintre noi, mari și mici.

Premieră: expoziția „Puterea leului. Istoria banilor în România”. Cine, unde și când?

Premieră: expoziția „Puterea leului. Istoria banilor în România”. Cine, unde și când? La aceste trei întrebări răspundem în cele ce urmează.

Drumul spre noua ta casă începe azi la Salonul Imobiliar de la …

Drumul spre noua ta casă începe azi la Salonul Imobiliar de la ... Pentru a afla răspunsul la întrebare, citim materialul care urmează, azi, la Infoanunț.