Elveția acordă Republicii Moldova aproape 40 milioane de euro pentru sănătate, economie, administrație locală și dezvoltarea forței de muncă

Date:

Share post:

O nouă Strategie de Cooperare a Elveției cu Republica Moldova, pentru anii 2018-2021, a fost lansată miercuri, 18 aprilie 2018, la Chișinău, în prezența oficialilor de stat și oficialilor elvețieni.

Guvernul Confederației Elvețiene va aloca aproximativ 40 de milioane de euro pentru dezvoltarea guvernării locale, sănătății, economiei și ocupării forței de muncă, în toate regiunile Republicii Moldova.

În domeniul guvernării locale, Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare va contribui la crearea mai multor oportunități pentru femei și bărbați de a participa la luarea deciziilor la nivel local, transmite IPN.

Pe de altă parte va fi susținut procesul de descentralizare efectivă, iar autorităților publice locale le va fi acordată asistență pentru a lărgi accesul la resursele necesare și alocarea lor conform priorităților populației.

În domeniul sănătății se va pune accent pe asistența medicală primară, promovarea modului sănătos de viață, și prevenirea maladiilor, fiind oferit sprijin autorităților și instituțiilor medicale pentru asigurarea accesului echitabil la serviciile medicale și la prețuri accesibile.

În domeniul dezvoltării și ocupării forței de muncă, Agenția Elvețiană va acorda suport în dezvoltarea unor sisteme de piață eficiente și la ameliorarea climatului investițional, având ca finalitate crearea locurilor de muncă atractive și a oportunităților de generare a veniturilor.

Simone Giger, directoarea Biroului de Cooperare al Elveției în Moldova, a declarat că noua Strategie de Cooperare este o continuare a suportului pe care Elveția îl acordă Moldovei, dar totodată reprezintă un nou început care va avea ca finalitate oferirea beneficilor pentru populația Republicii Moldova.

Krystyna Marty Lang, secretar adjunct de stat din cadrul Departamentului Federal al Afacerilor Externe, Elveția, a menționat că a avut șansa să viziteze proiectele implementate în cadrul Strategiei de Cooperare precedente (2014-2017), iar aceasta i-a permis să descopere partea frumoasă a țării și lucrurile bune care a fost făcut până acum. Potrivit oficialului din Elveția, anul trecut, peste 50 de mii de persoane au obținut acces la apă potabilă sigură datorită sprijinului elvețian, iar peste 22 de mii de persoane se bucură de condiții sanitare mai bune.

Lilia Palii, secretar general al Guvernului R. Moldova, a menționat că Elveția a început a oferi asistență pentru Republica Moldova începând cu anul 2000, iar anual portofoliul de asistență cifrează circa 15 milioane de franci elvețieni. Foarte important, potrivit Liliei Palii, este faptul că asistența elvețiană este centrată pe populația Republicii Moldova și are ca scop ridicarea nivelului de viață, reducerea sărăciei, precum și implementarea proiectelor de infrastructură pentru dezvoltarea regională și locală.

Ministrul afacerilor externe și integrării europene, Tudor Ulianovschi, a spus, în același context, că actualmente relațiile de colaborare cu Elveția au atins apogeul în sens pozitiv. Potrivit ministrului, Elveția, una dintre cele mai dezvoltate state în lume ajută actualmente R. Moldova să rezolve unele probleme, iar sprijinul ei este orientat către îmbunătățirea vieții păturilor social-vulnerabile, dar și către susținerea dezvoltării durabile.

Monica Babuc, ministrul educației, culturii și cercetării, a declarat totodată că încă din 2013, Elveția a început să susțină sectorul cultural oferind suport mai multor proiecte de nivel național.

Elveția a contribuit la dezvoltarea învățământului vocațional, renovarea școlilor și la modernizarea infrastructurii locale. De asemenea, a oferit suport pentru dezvoltarea educației incluzive și s-a implicat în restaurarea instituțiilor rezidențiale. Totodată statul elvețian oferă burse de doctorat și postdoctorat în Elveția.

Svetlana Cebotari, ministrul sănătății, muncii și protecției sociale a precizat că au fost implementate și numeroase proiecte în domenii precum: asistența medicală primară, prevenirea bolilor, promovarea modului sănătos de viață, domeniul serviciilor medicale orientate spre necesitățile populației, precum și angajării tinerilor în câmpul muncii.

Prezentă la eveniment, Irina Vlah, bașcan al UTA Găgăuzia, a menționat că și în această regiune a fost acordată susținere în domeniul serviciilor de sănătate, îmbunătățirea infrastructurii în școli, iar în numeroase grădinițe s-a oferit suport pentru studierea limbii găgăuze și a limbii de stat atât pentru părinți, cât și pentru copii.

Barbara Boeni, șef al direcției Eurasia din Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare, a menționat că tranziția Moldovei către democrație și economie de piață deschisă, este o călătorie care încă mai are loc. Prin noua Strategie de colaborare va continua acest parcurs și vor fi consolidate realizările de până acum. Dacă în Strategia anterioară, accentul a fost pus pe aprovizionarea cu apă potabilă, migrație și dezvoltare, sănătate și calitatea serviciilor medicale, în actuala Strategie sănătatea rămâne o prioritate, alături de dezvoltarea economică, angajarea în câmpul muncii, atragerea investițiilor , angajarea în câmpul muncii etc.

Realizarea Strategiei de cooperare, pentru anii 2018-2021, este coordonată la nivel de țară de către Biroul de Cooperare al Elveției, care reprezintă oficiul local al Agenției elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare și Reprezentanța Ambasadei Elveției în Republica Moldova.

Autor:Ligia Beatrice Vasilescu
Foto:Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei al Republicii Moldova

 

spot_img

Articole asemănătoare

Exclusiv: Câteva dintre cele mai singure investiții pentru viitor

Exclusiv: Câteva dintre cele mai singure investiții pentru viitor. Care sunt acestea, în celel ce urmează.

Eveniment: Vernisaj expoziția Spirala Naturii

Eveniment: Vernisaj expoziția Spirala Naturii. Unde? Când și despre ce este vorba mai exact, în cele ce urmează.

Invitație fascinantă: XXL TARANTULA EXPO

Invitație fascinantă: XXL TARANTULA EXPO. Mai multe informații despre acest minunat eveniment expozițional, în cele ce urmează.

Nou: Sesiunea de achiziții de artă contemporană 2024. Unde? Cine poate participa?

Nou: Sesiunea de achiziții de artă contemporană 2024. Unde? Cine poate participa? La aceaste întrebări, răspundem în cele ce urmează.