Teodor Baconschi a lansat cartea “Mic almanah al marilor oameni (pe care i-am cunoscut)”

Date:

Share post:

Biblioteca Municipală ”B. P. Hasdeu” din Chișinău a găzduit, vineri seara, lansarea carții “Mic almanah al marilor oameni (pe care i-am cunoscut)”, semnată de Teodor Baconschi, scriitor, diplomat, fost ministru al Afacerilor Externe al României.

La eveniment au fost prezenți diplomați, politicieni, literați, bibliotecari, studenți, dar și reprezentanți ai presei de la Chișinău.

Teodor Baconschi, scriitor, diplomat, fost ministru al Afacerilor Externe al României

Chiar autorul a fost cel care și-a prezentat volumul în fața publicului numeros, amintind faptul că „Mic almanah al marilor oameni (pe care i-am cunoscut”) reunește 40 de portrete ale unor personalități internaționale și naționale importante în biografia sa intelectuală și profesională. În carte veți găsi schițele a diverse personalități: de la Papa Ioan Paul al II-lea și Hillary Clinton, până la Andrei Pleșu sau Horia Bernea.

„Sunt 40 de portrete: 20 din România, 20 din lumea largă de mari personalități care într-un fel sau altul m-au influențat sau pe care am avut privilegiul să-i întâlnesc pe viu și le-am evocat în crochiuri, nu am scris o mie de pagini de memorii. Cu detalii semnificative, împrejurările în care i-am cunoscut, am selectat și câte o anecdotă. Sper ca aceste portrete și evocări să relanseze ca subiect ideea oamenilor de seamă, pentru că azi, chiar dacă continuăm să citim clasici, nu prea mai admirăm pe nimeni. Criticăm, demolăm, ierarhia valorilor e supusă unui tir critic nemilos”, a declarat autorul cărții, Teodor Baconschi.

Daniel Ioniță, ambasadorul României la Chișinău

Volumul a fost lansat în Capitala Republicii Moldova cu sprijinul ambasadorului român, Daniel Ioniță.

„Domnul Baconschi, după cum știți, este un distins diplomat și scriitor. Am avut marea plăcere și onoare să lucrez cu domnia sa, în mod direct, pe durata mandatului domniei sale de ministru al Afacerilor Externe. Sunt convins  că și prin acest eveniment, reușim să marcăm cum se cuvine la Chișinău anul Centenarului Marii Uniri”, a spus ambasadorul Daniel Ioniță.

Iurie Leancă, viceprim-ministrul pentru integrare europeană

Printre personalitățile care au venit la lansare, s-a aflat și viceprim-ministrul pentru integrare europeană, Iurie Leancă. Oficialul moldovean a dorit să sublinieze rolul pe care l-a avut Tudor Baconschi, în timpul mandatului său de ministru de externe, pentru apropierea relațiilor dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană.

Teodor Baconschi și-a asumat un rol de avocat dar și de locomotivă în acest efort de a scoate Rep. Moldova din anonimat sau dintr-o izolare, de fapt, pe care ne-au impus-o comuniștii. Să ne amintim de 2009: relații suspendate cu UE din cauza introducerii regimului de vize pentru cetățenii români. Toți se uitau la noi cu scepticism și cu multă neîncredere. Iată că lui Teodor Baconschi îi revine meritul de a ne ajuta să parcurgem această etapă foarte repede,” a punctat Iurie Leancă.

Descrierea volumului:

”Mic almanah al marilor oameni (pe care i-am cunoscut”)/Editura Polirom, 2018/ reunește 40 de portrete ale unor personalități internaționale și naționale (de la Papa Ioan Paul al II-lea și Hillary Clinton, până la Andrei Pleșu sau Horia Bernea) importante în biografia intelectuală și profesională a cronicarului. Teodor Baconschi, diplomat și scriitor, își deschide volumul de evocări printr-un eseu despre relevanța contemporană a ideii de ”mare om”, în contextul unei culturi globale dominate de relativism etic și axiologic. Urmează apoi, în două mari secțiuni, crochiurile acestor fragmente de viață, sub impactul întâlnirii directe a unor figuri care au marcat deopotrivă modul de a fi al autorului și soarta națiunii române în tranziția post-comunistă sau, după caz, mersul însuși al lumii. Volumul, conceput dintr-un unghi subiectiv (ca autoportret deghizat), are și ambiția faptului relatat ca atare, în caruselul unor intersecții semnificative.

Text și foto: Ion Panfil

 

 

spot_img

Articole asemănătoare

Iată ce s-a descoperit la trecerea frontierei. Foto

Iată ce s-a descoperit la trecerea frontierei. Imaginile vorbesc de la sine și le vedem în articolul de azi.

Ce aduce Iepurașul de sărbătorile pascale ? Câteva idei … Foto

Ce aduce Iepurașul de sărbătorile pascale ? La această întrebare vom răspunde cu câteva sugestii de cadouri potrivite pentru fiecare dintre noi, mari și mici.

Premieră: expoziția „Puterea leului. Istoria banilor în România”. Cine, unde și când?

Premieră: expoziția „Puterea leului. Istoria banilor în România”. Cine, unde și când? La aceste trei întrebări răspundem în cele ce urmează.

Drumul spre noua ta casă începe azi la Salonul Imobiliar de la …

Drumul spre noua ta casă începe azi la Salonul Imobiliar de la ... Pentru a afla răspunsul la întrebare, citim materialul care urmează, azi, la Infoanunț.