Topul fericirii, realizat de Reţeaua de Soluţii pentru Dezvoltare Durabilă (SDSN), un program mondial al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), vine cu o surpriză în 2018, prima poziție fiind ocupată de Finlanda, care este cea mai fericită ţară din lume.

Raportul Mondial al Fericirii 2018 a clasificat nivelul de mulţumire din 156 de ţări conform scorurilor obţinute la evaluări privind PIB-ul pe cap de locuitor, asistenţă socială, speranţa de viaţă sănătoasă, libertate socială, generozitate şi absenţa corupţiei.

Finlanda a urcat pe primul loc în acest clasament de pe a cincea poziţie ocupată anul trecut, detronând astfel Norvegia.

Ca de obicei, şi în 2018 primele zece locuri ale topului celor mai fericite ţări din lume sunt dominate de state nordice. Primele clasate sunt: Finlanda, Norvegia, Denemarca, Islanda, Elveţia, Olanda, Canada, Noua Zeelandă, Suedia şi Australia.

Statele Unite se află pe locul al 18-lea, cu patru poziţii mai jos faţă de anul trecut.

Marea Britanie ocupă locul al 19-lea, iar Emiratele Arabe Unite se află pe locul 20.

România se află pe poziţia 52 în acest clasament cu 156 de poziţii.

Un capitol al raportului de 170 de pagini este dedicat problemelor de sănătate nou apărute precum obezitatea, depresia şi criza substanţelor opioide, care se manifestă în special în Statele Unite unde prevalenţa tuturor acestor trei provocări a înregistrat cea mai rapidă creştere faţă de majoritatea celorlalte state.

În premieră de la iniţierea sa, în anul 2012, raportul, care se bazează pe o varietate de organizaţii de votare, cifre oficiale şi metode de cercetare, a luat în calcul gradul de fericire al imigranţilor născuţi în străinătate din 117 ţări. Finlanda a obţinut şi la această categorie rezultatele cele mai bune, ceea ce a oferit acestei ţări un avantaj statistic.

Persoanele străine născute în străinătate erau cel mai puţin fericite în Siria, o ţară împotmolită într-un război civil de şapte ani.

“Descoperirea cea mai izbitoare a raportului este remarcabila consistenţă între fericirea imigranţilor şi cea a nativilor. Deşi imigranţii provin din ţări cu niveluri foarte diferite de fericire, percepţiile lor legate de viaţă converg către cele ale altor rezidenţi din noile lor ţări. Cei care se mută în ţări mai fericite au de câştigat, în timp ce persoanele care fac trecerea către state mai puţin fericite pierd”, a declarat profesor John Helliwell de la Universitatea British Columbia din Canada.

Sursa:Ordinea Zilei

Foto:Pixabay.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here