Un punct de asistență medicală urgentă a fost deschis la Fetești

Date:

Share post:

În Nordul R. Moldova, comuna Fetești, raionul Edineț, a fost deschis un punct de asistență medicală de urgență, care va deservi peste 12 mii de locuitori din nouă localități. Valoarea investițiilor se ridică la 1,3 milioane mdl, banii fiind alocați din fondurile Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, după cum transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al instituției, până în prezent, serviciile medicale de urgență prespitalicească la nivelul raionului Edineț erau asigurate de șase echipe de asistență medicală urgentă aflate în localitățile Brânzeni și Cupcini, care aveau o rază de deservire foarte mare. Motiv pentru care și timpul de deplasare pentru intervenții era mare. Odată cu deschiderea centrului de la Fetești, raza de deservire se va reduce cu până la 15 km, iar timpul în care se ajunge la pacient se va micșora semnificativ.
Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a deschis astfel de centre în satul Stoicani din Soroca și Mălăiești din Orhei. Pe parcursul anului curent urmează să mai fie deschise două puncte medicale de urgență, după cum menționează aceleași surse.                                                                         (Ligia Beatrice Vasilescu)

spot_img

Articole asemănătoare

Cei mai buni dermatologi s-au adunat la … Galerie foto

Cei mai buni dermatologi s-au adunat la ... Pentru a afla unde și mai multe amănunte despre acest minunat eveniment, citim informațiile în cele ce urmează.

Iepurașul de Paște vine cu surprize la Muzeul Fotbalului. Fotografii fascinante

Iepurașul de Paște vine cu surprize la Muzeul Fotbalului. Muzeul Fotbalului vă invită să petreceți sărbătorile într-un mod unic.

Care sunt cele mai relevante aspecte privind starea actuală a învățământului superior românesc. Foto

Care sunt cele mai relevante aspecte privind starea actuală a învățământului superior românesc. Despre aceasta vorbim pe larg în cele ce urmează.

Nou în Palas Campus. Noutatea o vedem în imaginile fascinante, azi, la Infoanunț

Nou în Palas Campus Iași. Noutatea o vedem în imaginile fascinante, azi, la Infoanunț. Pentru a afla în ce constă această noutate, citim articolul care urmează.