Copii fericiţi la Aeroportul Internaţional Chişinău !

Date:

Share post:

45 de copii din cadrul Asociației “La VIA” și Centrului de plasament “Curcubeul Speranța” de LA Vadul lui Vodă impresionați de excursia de la Aeroportul Internațional Chișinău. Compania Avia Invest a organizat o excursie prin aeroport pentru generaţia mică şi tânără. Copiii au avut posibilitatea să facă cunoştinţă în mai de aproape cu lumea fascinantă a aviaţiei. Tinerii oaspeți au urcat la bordul unui avion și au avut posibilitatea unică de a vedea cum arată din interior cabina piloţilor şi de a sta la manşa unui avion real. Acest moment a fost cel mai impresionant, ceea ce a provocat un adevărat val de emoţii pozitive.
Turul a mai cuprins şi o vizită la serviciul pompieri, care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul Aeroportului Internaţional Chişinău. Aceștia au făcut cunoştinţă cu priorităţile acestei subdiviziuni şi intervenţiile în caz de necesitate a salvatorilor, primind sfaturi utile din partea serviciului pompieri.

Copii au primit în dar de la reprezentanţii Avia Invest  cadourile dorite de ei iar zâmbetele şi bucuria lor a încălzit inimile organizatorilor.

Avia Invest, compania administrator al aeroportului, a făcut deja o tradiție din organizarea excursiilor pentru copii, la Aeroportul Internaţional Chişinău.

Счастливые дети в Кишиневском Международном Аэропорту.

45 детей из Ассоциации “La VIA” и центра временного проживания детей из неблагополучных семей “Радуга Надежды Вадул-луй-Водэ” побывали на экскурсии в Кишиневском Международном Аэропорту. Компания Avia Invest организовала экскурсию по аэропорту для молодого и подрастающего поколения. Дети получили возможность поближе познакомиться с захватывающим миром авиации. Юные гости поднялись на борт самолета и получили уникальный шанс рассмотреть как выглядит изнутри кабина пилотов, а также посидеть за штурвалом настоящего самолета. Это стало самым незабываемым моментом для ребят, и вызвало бурю положительных эмоций. Экскурсия включила и посещение пожарной станции, которая расположена на территории Кишиневского Международного Аэропорта. Дети познакомились с основными задачами этого подразделения и действиями, которые в случае необходимости предпринимают спасатели, а еще получили полезные советы от пожарников.

От представителей компании Avia Invest ребята получили в подарок желанные подарки, а детские улыбки и искренняя радость согрели сердца организаторов. Для Avia Invest, компании-администратора аэропорта, стало уже доброй традицией организовывать экскурсии для детей по Кишиневскому Международному Аэропорту.

 

spot_img

Articole asemănătoare

Iată ce s-a descoperit la trecerea frontierei. Foto

Iată ce s-a descoperit la trecerea frontierei. Imaginile vorbesc de la sine și le vedem în articolul de azi.

Ce aduce Iepurașul de sărbătorile pascale ? Câteva idei … Foto

Ce aduce Iepurașul de sărbătorile pascale ? La această întrebare vom răspunde cu câteva sugestii de cadouri potrivite pentru fiecare dintre noi, mari și mici.

Premieră: expoziția „Puterea leului. Istoria banilor în România”. Cine, unde și când?

Premieră: expoziția „Puterea leului. Istoria banilor în România”. Cine, unde și când? La aceste trei întrebări răspundem în cele ce urmează.

Drumul spre noua ta casă începe azi la Salonul Imobiliar de la …

Drumul spre noua ta casă începe azi la Salonul Imobiliar de la ... Pentru a afla răspunsul la întrebare, citim materialul care urmează, azi, la Infoanunț.