«Satul meu» – avem cu ce ne mândri!

Date:

Share post:

Tradițiile și obiceiurile locuitorilor plaiului moldovenesc, adânc înrădăcinate în trecut, sunt păstrate cu sfințenie și transmise din generație în generație. Anume din acest motiv satele moldovenești sunt o sursă veritabilă de valori spirituale și materiale. Din 6 până în 9 aprilie în cadrul expoziției TOURISM. LEISURE. HOTELS-2017 se va desfășura Festivalul „Satul meu“, unde vizitatorilor le vor fi prezentate toate aspectele patrimoniului cultural moldovenesc.

Ospitalitatea este semnul distinctiv al poporului moldovenesc. Oaspeții Festivalului vor fi întâlniți cu pâine, sare și un pahar de vin bun și nu numai. Ei vor putea gusta plăcinte de tot felul cu diverse umpluturi la standurile reprezentanților raioanelor Orhei, Hâncești și UTA Găgăuzia. Reprezentanții raionului Orhei vor oferi vizitatorilor carne și legume la grătar și sarmale, murături de casă și mămăligă, gătită după rețete vechi.

Oaspeții Festivalului vor savura bogatele tradiții folclorice ale  Moldovei, vizionând programele ansamblurilor de muzică și dans din Fălești, Călărași, Cahul, Orhei, Glodeni și Găgăuzia. Printre acestea: ansamblul «Baștina», «Busuioc Moldovenesc», «Vălenașii», «Flori de Lămâiță» și altele.

Reprezentanții raioanelor Moldovei vor povesti despre atracțiile turistice ale regiunii. Fiecare raion păstrează tradițiile și obiceiurile acumulate de-a lungul secolelor. Vizitatorilor Festivalului le vor fi deschise noile posibilități ale turismului rural, cultural, vinicol, religios și de sănătate. Mănăstirile, bisericile vechi, conacele, cetățile medievale, muzeele și satele bogate în tradiții sunt doar o parte a Moldovei istorice, promovate de reprezentanții diferitelor raioane ale țării.

Veți afla obiceiurile de nuntă, cununie și alte ritualuri – de la așezarea oaspeților la masă până la servirea bucatelor. Și, desigur, venind la Festivalul «Satul meu» veți aprecia caracteristicile artistice unice ale broderiei tradiționale moldovenești.

Gospodării îngrijite, case în stil național, vinul de casă, bucate tradiționale pe masă și dragostea pentru țară – toate acestea vă așteaptă la Festivalul «Satul  meu» din 6 până în 9 aprilie la C.I.E. Moldexpo.

 

spot_img

Articole asemănătoare

Cadouri de la iepuraș de Paștele catolic! O listă inspirată

Cadouri de la iepuraș de Paștele catolic! Paștele este o perioada a reinnoirii si a sperantei si, totodata, momentul ideal pentru a face daruri inspirate, care sa aduca bucurie, sanatate si stare de bine.

Exclusiv: Un anunț gratuit pentru a crește activitatea… Unde? Cine?

Exclusiv: Un anunț gratuit pentru a crește activitatea... Unde? Cine? La aceste întrebări vom răspunde în cele ce urmează. 

Care este termenul limită de prezentare a Declarației cu privire la impozitul pe venit

Care este termenul limită de prezentare a Declarației cu privire la impozitul pe venit, pentru persoanele fizice din Republica Moldova.

Vrei să afli despre promovare în 2024, vânzări, video content? Hai pe 11 aprilie la evenimentul…

Vrei să afli despre promovare în 2024, vânzări, video content? Mai multe informații despre ineditul eveniment, în continuare, azi, la Infoanunț.